În sfârșit Land Art!
Catalogul Land Art și intervenții în natură al artistului Miki Velciov inaugurează o serie de proiecte editoriale demarate de Asociația Tehnoarte, menite să evidențieze artiști care au influențat scena artistică timișoreană în ultimul deceniu. Acest prim volum documentează 16 proiecte realizate de Velciov între 2016 și 2023, ilustrând unitatea operei sale, ce a prins contur încă din anii de licență la secția de pictură la Facultatea de Arte și Design (prin lucrarea Oculus, 2015). Lucrările sale efemere, adesea create în locuri izolate, devin mărturii unice ale unor creații trecătoare, în timp ce detaliile tehnice, schițe, măsurători, analize topografice, fotografii, inclusiv imagini aeriene realizate cu drona, reușesc să surprindă amploarea conceptuală a lucrărilor.
